LIVE TEXT | Război în Ucraina: Imagini din satul Staromaiorske, eliberat de ucraineni. Atac cu rachete asupra unui centru logistic rus din regiunea Zaporojie

LIVE TEXT | Război în Ucraina: Imagini din satul Staromaiorske, eliberat de ucraineni. Atac cu rachete asupra unui centru logistic rus din regiunea Zaporojie

O unitate ucraineană a difuzat joi noapte primele imagini din satul Staromaiorske, aflat la est de orașul Zaporojie, eliberat după mai multe zile de luptă, pe fondul intensificării contraofensivei pe frontul din sud. Un atac „masiv” cu rachete a avut loc asupra un centru logistic rus de la Tokmak, în sudul Ucrainei ocupat de Rusia, potrivit unui lider regional instalat de Moscova. Autoritățile ruse susțin că au dejucat un atac cu drone care a avut loc în cursul nopții în regiunea Moscova.

Ucraina FOTO: Shutterstock

UPDATE 11.26 Atac ucrainean cu rachete asupra unui centru logistic rus important din orașul Tokmak, în sudul țării

Mai multe rachete au lovit joi centrul logistic critic de la Tokmak, în sudul Ucrainei ocupat de Rusia, potrivit unui lider regional instalat de Moscova.

Armata ucraineană a efectuat un atac „masiv” cu lansatoare de rachete, potrivit lui Vladimir Rogov, șeful adminstrației instalate de Moscova în teritoriile ocupate din regiunea Zaporojie.

Trei rachete au explodat și o a patra a căzut în apropierea unei gări, dar nu a explodat, a declarat Rogov pe Telegram. O persoană a fost rănită, a adăugat el.

Tokmak este un sediu logistic rusesc situat la sud de orașul Zaporojie, care are o linie de cale ferată către peninsula Crimeea, anexată de Rusia. Acesta se află la aproximativ 20-25 de kilometri de pozițiile ucrainene de pe linia frontului.

UPDATE 11.00 Imagini din satul Staromaiorske eliberat de ucraineni

Joi seara, a apărut o înregistrare video cu o unitate ucraineană care susține că se află în satul Staromaiorske - un obiectiv vizat de mai multe săptămâni, situat la est de orașul Zaporojie.

Un grup de soldați a postat videoclipul, unul dintre ei afirmând că luptătorii ucraineni „și-au îndeplinit sarcina și au eliberat satul".

Clipul a fost postat pe contul de Telegram al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cu alături de textul: "Sudul nostru! Băieții noștri!"

Alte imagini din acest sat au fost distribuite de contul OSINTtechnical/

Anterior, joi, comandantul unui batalion susținut de Rusia din autoproclamata Republică Populară Donețk a recunoscut pierderea localității.

Trupele Kievului au cucerit "metodic" satul pe parcursul a mai multor zile, „scoțând personalul din adăposturile lor și transformând aceste adăposturi în grămezi de cărămizi sparte", a declarat comandantul, care recunoscut că pierderea zonei a fost "o lovitură pentru orgoliul nostru militar".

UPDATE 04.00 Expert: Atacurile sunt realizate în principal de infanterie

„În regiunea Zaporojie funcționează unități cu funcționalitate limitată - acestea sunt unități care nu funcționează la capacitate maximă. Practic 70-80% din misiunile de luptă din această zonă sunt efectuate de componenta de infanterie, deoarece este periculos să folosești totul. Uneori este chiar necesar să se efectueze manual deminarea, nefolosind mijloace specializate adecvate, deoarece acestea atrag atenția asupra lor și pot fi un element de țintire a artileriei inamicului”, a adăugat expertul, conform agenției Unian.ua.

UPDATE 03:44 „Wagner” în Belarus: tensiunea crește la granița de nord a Ucrainei

Serviciul de Frontieră de Stat a transferat personal suplimentar în nord, iar armata a consolidat fortificațiile cu sisteme suplimentare antitanc și antiaeriene. Tensiunea crește la granița de nord a Ucrainei din cauza temerilor cu privire la un nou atac al Federației Ruse din partea Belarus, legat de prezența mercenarilor PMC „Wagner” în țară. Granița este întărită nu numai de Ucraina, ci și de Polonia, scrie agenția Unian.

UPDATE 02:03 Ucraina: Armata a eliberat de trupe rusești satul Staromaiorske din regiunea Donețk

Armata ucraineană a eliberat de forțele rusești satul Staromaiorske din regiunea Donețk, pe frontal de sud, unde armata Kievului și-a intensificat contraofensiva în ultima perioadă, a anunțat viceministrul apărării Hanna Maliar. Detalii aici.

UPDATE 23:58 Președintele Zelenski a ținut o ședință a Marelui Cartier General al Armatei

Zelenski a ținut o ședință a Marelui Cartier General al Armatei unde a discutat despre inspecția comitetelor militare aflată în desfășurare. În timpul ședinței s-au discutat mai multe probleme cheie legate de apărare, protecția aeriană și a orașelor, scrie agenția Unian.

UPDATE 21:49 Serviciile de informaţii americane afirmă că Rusia ar primi tehnologie militară din China

Un raport al serviciilor americane de informaţii, desecretizat joi, arată că China ajută Rusia să ocolească sancţiunile occidentale şi probabil furnizează Moscovei tehnologie militară sau cu dublă utilizare, militară şi civilă, transmite Reuters. Detalii aici.

UPDATE 20:41 Cum vrea NATO să evite transformarea Mării Negre în lac rusesc. Ce spune un analist militar român

După atacarea porturilor ucrainene, Aliații intensifică acțiunile de supraveghere și recunoaștere în regiunea Mării Negre, inclusiv în ceea ce privește patrulele maritime și dronele. Detalii aici.

UPDATE 21:37 Putin, lăsat să aștepte de către omologul său egiptean. Cu ce a încercat să-și ocupe timpul VIDEO

Un videoclip cu președintele rus Vladimir Putin plictisit în timp ce este lăsat să aștepte de către omologul său egiptean, Abdel Fattah el-Sisi, a fost publicat pe Twitter de Anton Gherașcenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei. Detalii aici.

UPDATE 20:00 SUA vor transmite CPI informaţii despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina

Preşedintele SUA, Joe Biden, a însărcinat guvernul american să înceapă să transmită Curţii Penale Internaţionale (CPI) informaţii despre crimele de război comise de trupele ruse în Ucraina, a declarat joi un responsabil de la Washington. Detalii aici.

UPDATE 19.15 Evgheni Prigojin a apărut la Sankt Petersburg și s-a întâlnit cu lideri africani invitați de Putin

Deși lumea îl credea în exil în Belarus, după revolta eșuată a mercenarilor Wagner de luna trecută, Evgheni Prigojij a fost depistat, joi, 27 iulie, la Sankt Petersburg, într-o întâlnire cu un demnitar african în marja summitului Rusia-Africa, scrie CNN

Deşi unele surse ruseşti au sugerat că Evgheni Prigojin este chiar la summitul prezidat de Vladimir Putin, fotografia cu liderul grupării paramilitare Wagner a fost făcută de fapt la hotelul Trezzini din Sankt Petersburg, care aparține familiei lui Evgheni Prigojin, potrivit siteului fontanka.ru. Detalii aici

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB